Sărăcie

Pe facebook, dar și în enorma bulă care e viața publică în sine, sărăcia e un ideal cavaleresc, e romantism. Un miraj împotriva căruia fel de fel de cavaleri luptă teoretic, poziționându-se cât mai avantajos în dreptul butoanelor și mousepadurilor. Sărăcia e un instrument. E „precaritate”, iar săracul face parte din „precariat”. Sărăcia nu e lipsa banilor, nu e lipsa mâncării, nu e lipsa computerului pentru un copil care nu poate studia nici măcar online în vremi grele ca azi, nu e curent oprit, nu e un celofan sub care un amărât doarme iarna-ntr-un gang, nu e o rană care se infectează dincolo de privirile scârbite ale trecătorilor, în altă lume parcă, nu e lipsă a oricărui mijloc de trai, ci un soi de construct teoretic pe care „oameni de bine” îl folosesc pentru a da bine în spațiul public. Sărăcia de facebook nu e sordidă, nu pute, nu oripilează la simpla vedere, nu e copilul dezbrăcat care aleargă prin noroaie și doarme în mizerie și mănâncă de pe jos și din gunoaie, e mai degrabă lumina cu care unii oameni mai educați vor să uimească. Nu e gura urât mirositoare a săracului știrb care cerșește șoptind printre cioturi de dinți, ci mobilul unei înalte meniri a celor din clasa medie și de sus. La urma urmelor, pentru orice om frumos și bun din piața publică sărăcia e un subiect de speculat, e un punct de plecare ideologic, o trambulină, un soi de spa personal din care militantul va ieși năucitor de frumos. (Așa cum e și criza economică spre care ne îndreptăm azi, o chestie care-i poate atinge numai pe ceilalți, un subiect de studiu, nicidecum o realitate spre care ne ducem direct în cap.) Sărăcia asta teoretică e un construct la care tocmai săracii nu au acces, nefiind interesați de discuție, evident, iar a o discuta rămâne un lucru frumos. Într-o comparație complet inutilă, sărăcia ca atare e la fel de inexistentă ca discuția despre lipsa banilor din lumea cărții sau vânzările mici și foarte mici din piața de carte, realități cu care se pare că nimeni nu are de-a face. 

Există o singură soluție pentru a opri sărăcia și e atât de evidentă, încât ea ar duce la relativa sărăcire a militanților: să le dăm bani săracilor. Atât. Bani cu care să-și ducă traiul, nu idealuri, nu lacrimi de crocodil, nu priviri compătimitoare, nu articole de blog ca ăsta, nu mobilizări exemplare și aplauze, ci bani. Bani cu care să trăiască. Restul sunt povești.

© 2020 . Powered by WordPress. Theme by Viva Themes.